Existențial, mă reazăm de țara ochilor tăi ne ca și cum.
Această negare e mai plină de tine decât o afirmație a iubirii.
Tu nu pricepi dar palmele-mi sunt arse de ținutul Adevărului.
Tot ce vreau e să mi te prăbușești acolo unde nu e somnul.

Scrib al tăcerii, îmi umplu nemărginirea cu pasul tău stătut în oglindă.
Din spatele gurii privesc colții nepiliți ai iubirii.
Nealfabetizat, spre tine reinventându-mă...

În clipa aceea de vărsare a oaselor
tăcerile mi s-au pătat de fructul ochilor tăi.

În asfințitul odăii pleoapele stihului se închid molatic peste cuvânt.

Palmele mele strigau întomnate,
atins-am preludiul frunzei juvenile
cu jumătatea dinspre tine a cuvântului.

Zborurile nopții psalmodiau venerice
beția ne-ncepută dintr-un colț de alfabet