Ar trebui să nu trăim
decât ca broaștele țestoase,
cu capu-n carapace,
în care să ne reculegem
și să aflăm eterna pace,
să stăm închiși în noi,
precum noroiu-n piatră,
sau precum astrele,
pe bolta-ntunecată,
la distanță, unele față de altele,
și să nu-i pese nimănui
decât de el,
cu toții să ne mulțumim
cu-atâta cer cât poate să cuprindă
fiecare-n sine,
să nu mai împărțim nimic,
nimeni, cu nimeni