O scănteie și s-a aprins
Arde mocnit fumegând nerăbdător semnale
Negarea stârnește foc răzvrătindu-se patologic
Mistuie orb luptând ca un taur enervat de propriul sânge

Nimic nu mai e bun și ce e bun nu e nimic
Aleargă spre nicăieri precum un vinil zgâriat
Vâslind cu o singură mână se-nvârte isteric
Ca un pirat hălăduind singur prin mări pustii

Împinsă de furtuni ajunge nisip la mal
Naufragiază insular devind sihastru
Plimbându-se absent mișcată de valuri
Șterge urmele rătăcind pașii

Călcând uscată se-aruncă-n deșert
Ca un beduin vetust pierdut între dune
Urmărind mirajul oazei strunește însetată
Găsește balta leșie a copitelor realității

Infernul stăpânește ființă
Alterează obositor strălucind lunatic
Omul se stinge din om
Oameni lipsesc privind apatic
E vina ta, doar vina ta
E patima ta de vină

Și-atunci realizezi că ești singur
Ești tu cu tine în fața ta
Luptând sinucigaș cu propriul suflet
Numai în doi iubirea e un panaceu