FLORI DE TEI

Multe flori sunt azi pe lume,
Le cunoaştem după nume,
După-aspectul lor frumos,
Pe culori şi pe miros.

Floarea ce-o culegi din tei,
Literar, e, dragii mei,
Floarea-ndrăgostiţilor,
Floarea mult iubiţilor.

Pe aleile cu tei,
Stau pe bănci mulţi iubiţei,
Îmbătaţi de-al lor amor
Şi mirosul florilor.

Când e vremea de-nflorire,
Mie-mi place, din iubire,
Ca iubitei nepereche
Flori să îi pun la ureche;

Şi-mi mai place,-ntr-adevăr,
Flori de tei să-i pun în păr,
Să le-aşez într-o cunună,
Fie soare, fie lună.

Floarea-i mică şi discretă,
Pal gălbuie, dar cochetă,
Iar ea are 5 petale
Graţioase şi egale.

Floarea are, lungi, frumoase,
Şi stamine numeroase,
Are-o glandă de nectar,
Iar în centru un ovar.

Hărnicuţele albine,
Din nectar fac, cum ştim bine,
Mierea ce-o numim "de tei",
Bună chiar şi pentru zei.

Floarea nu-i s-o pui în glastră,
Pe o masă, la fereastră,
Însă este minunată,
C-un miros ce te îmbată.

Floricica monocromă
Ceaiului îi dă aromă
Şi culoare, este just,
Ceai ce-i excelent la gust.

Ceaiul gura ţi-o răsfaţă
Şi îl simţi cum îţi dă viaţă,
Iar de este frig afară,
Te-ncălzeşte, bunăoară.

Ceaiul este un calmant,
Este şi dezinfectant,
Bun la tuse şi răceală,
Gripă şi la fierbinţeală,

Amintiri mă năpădesc
Şi mă fac ca să zâmbesc:
Când eram noi puradei,
Am crescut cu ceai de tei.
(GEORGE BUDOI, Elogii florilor, 21.07.2025; Poezie.ro).