nu cer nimic de la oameni,
îmi sunt de ajuns darurile zilei de la Dumnezeu,
niciodată cerul nu a fost așa de aproape de mine,
de când escaladez cu gândurile Everestul.

seara de vară alunecă în intuiția mea,
îmi pregătește un vis special pe un pat de petale,
în liniște cerul se reflectă în catedrale,
chemarea lui o ascult printre îngeri și stele,
noaptea fredonează romanța vârstei mele înaintate.

în viața mea zarurile sunt aruncate,
numărul îmi promite momente fermecate,
iubirea în inimă arde ca o făclie,
ca o ciocârlie cântă să mă anime,
sunt descurcate ițele la roata timpului meu.

gândul tău cel bun traversează labirintul sufletului
și se transformă mirabil în lumină,
poezia nopții înstelate devine imn de bucurie,
speranța vibrează precum harpa celestă.