de la fereastra camerei mele mereu se vede luna
despletită
răsfățată
nu blocuri, nici felinare bolnave
care sufocă intimitatea stelelor.
aici am scris, am pictat
am suferit
doar mama știa că eu coceam pâinea lumii
privind acoperișul fabricii de pâine Tritipan
acum falimentată, pare un orfelinat
unde fantome în șir indian mor de foame la ușă
cerând franzele.

dacă de la fereastra camerei mele
nu se vedea luna
tu nu mai citeai asta, azi.

aici
lumina saltă ciorchinii de corcodușe
ca pe niște sâni grei și suculenți,
scoarța pomului e tare ca trunchiul tatei și m-ascunde
de focul micului oraș de provincie
unde nu se întâmplă nimic -
sunt doar niște mame furioase alergându-și în tălpile goale
copiii.

mă întind pe pat cu fața în sus
și frunzele plutesc verzi ca într-o curte bătrânească, deși
sunt în mijlocul orașului.
la fereastra camerei mele mă simt
ca la Ecuator,
gravitația e mai slabă dar eu zic că nu există
și lumea e împărțită în oameni buni
și oameni
minunați