Te-am văzut de la distanță, după 2 ani, amândoi am fost suferinzi de hipoacuzia verii. Îți doreai să orbești printre atâtea cadavre, mașini și ape. Din vanitate, repulsie și milă, mă acopeream de cadavre, mașini și ape, dar ne aflam pe același drum ales prost. Și-mi era clar- îți doreai să fii orb. Eu alergam atât de tare încât s-au dezmembrat pe asfalt străinii lipsiți de organe, în ele am investit respect, feminism și bani. I-am adunat și i-am donat în sus. Am urcat în mașină, viram mai haotic decât vântul și fumul soarelui. Am ucis pisici și câini, m-am lovit cu capul de arbori, hoteluri și vile, de bancomate, fenologie cu fundul pe jos. Mă-nvârteam în mâl, ca o pilotă nespălată și fără capete, m-am agățat cu mâinile de podul Agigea, balansată deasupra mării, săream tot mai adânc, înotam pȃnă l-am depășit greșit pe Popovici, am intrat prin efracție în magazinul unde ne cunoscuseram. Ne amestecam sufletul într-o soluție tulbure, creșteam departe, eram munți înzăpeziți sub forma de sâni cu lapte infectat. Picuram peste banii ce ne înconjurau ca niște lupi pe monocicluri ghidate.