Veni la mine azi o femeie
frumoasă ca o mironosiță
căreia i s-a furat îngerul;
o clipă doar l-a lăsat dezlegat pe la icoana ei veche
într-un ungher stingher de strană,
ferit de realism magic și streche,
și pentru că nu se putea piti de aripi
a căzut pe gândurile ultimului preot de țară
plictisit de minunile rurale.
În locul său de sub candelă s-a-ncovrigat a somn
motanul știrb al Pangarului
cu-n lenci poligonal
nou-nouț între gheare.
“Ceva rău o să se întâmple,
Lenciul poligonal e semn rău!”
mi-a spus copleșită femeia,
făcând-și vânt cu ziarul Scânteia
Și iată, acum
ceva mai rău pândește
din spatele oricărei absențe din noi
E aproape iarnă pe străzi,
în urma dubei ce cară morții de covid
se aud colinde,
și pe spatele meu se încălzește un mare fluture alb
și de spatele lui atârnă zborul său amorțit,
pozat de o consilieră de imagine cu un canon
mirrorles.
De pe insigna ei sidefiu-rubinie
stă să plonjeze în golul din poală, negaționist,
o acvilă bicefală, ce mușcă din ea însăși cu un cap
și din ființa canon-izată cu celălalt.
În spatele tuturora moartea își face cont de Insta,
însă ceva cu mult mai grav ne pândește de-atunci
încoace,
când pe dindărătul morții digitale sare
însăși distopia nimicului,
născută din sărutul lui Brejnev.
Dar Dumnezeu e sus și știu de ce nu doarme,
sub al cerului coviltir, deși e în etate
poate pentru că-l rugai să nu-i asculte cerințele lui
Vladimir
de anulare pe baze neomarxiste a stării de ebrietate
din motiv că tot apar zeloți din ăștia
ce îi atrag spre mântuire
pisica știrbă de lins rănile,
confundată de restul consătenilor
cu rostul femeii în societate.
am spus, femeie, iartă blestemul,
primește acest fluture în dar
așezat acum pe mustățile
motanului știrb ce se joacă cu fusul orar;
preotul de țară nu poate să-l vindece
pe Vladimir de zborul tomnatic,
și-ți va înapoia îngerul inițiatic
Bine, bine, dar lenciul?

Și iată cum
ceva mai rău pândește
din spatele oricărei absențe din noi