M-am trezit cu buze uscate
și totuși am smuls din visul cu tine sensul;
că deși timpul nu ne așteaptă să facem alegerile
perfecte,
dragostea e aceea care ne dă rostul celor bune,
si nu după dreptate ci după dragoste te chem,
dintr-un timp imperfect, la viață.
Sângele meu picură măsurând
cu trei zecimale exacte probabilitatea
acestei miraculoase întoarceri.
Prizonier al neîndurării,
cerșindu-mă până la moarte,
printr-un ac de perfuzor
ce mă strecoară în brațele tale
în doze prescrise,
dând separării iluzia
unei banale anemii hibernale.
În coșmarul meu nu mă zbăteam,
nu mă împotriveam,
doar mă plîngeam știind că sunt bun,
să te înduri.
Iar tu îmi priveai sfârșitul din ochi
cu o ardoare de femeie care-și face datoria
până la capăt,
având de perpetuat o suferință
ce va fi fost nu a sa,
dar a unei eroine ce nu ți-a înțeles tatăl,
schingiuind cu frică totul în jur,
care și-a născut durerii sale copiii,
aliați ai vanității la tinerețe și izbăvitori la bătrânețe,
destin în care eu nu am avut niciun amestec,
nefiindu-ți nici tata, și cum vezi,
nici măcar un unic fel de a-ți amuți
durerea pierderii lui
cu o alta și mai mare.
ÃŽti sunt prilejul de-a alege iertarea.
De aceea știu că îmi vei da din surplus
dragostea pentru tine,
oricât de puțin ne-a mai rămas,
oricât de multe minusuri personale
m-ar fi făcut să nu mai însemn niciodată
decât un surâs pe buzele tale,
și nu după dreptate ci după dragoste te chem,
dintr-un timp imperfect, la viață.