îmi plac ploile niciodată nu m-am plâns de ele
sunt singura monotonie pe care o accept
ba chiar le iubesc impun o cadență ceas
uneori îmi fac perdea în dosul lor scriu despre cum este nevoie să fim veseli
parcă m-ar înțelege se îndepărtează ușor
își lasă curcubeul pentru câteva minute
semn de rămas bun
e-adevărat rămân cu un procent de tristețe
un fel de impozit pe melancolie care
a tot crescut în ultimii ani
realitatea este invadată de amintiri o fac mai agreabilă
îmi privesc trecutul ca pe un bun prieten
totuși în ultimul moment trișează
se arată mai interesat de sine decât mi-aș fi închipuit
nu am cuvinte gestul îmi răstoarnă puterea de a mă încrede
urăsc desfacerile dar dacă mi se aștern
nu am decât să semnez pentru o nouă ieșire din situație
sentimentele se dezagregă rapid
rămâi năuc însă e bine că te trezești la adevăr
în al nouălea ceas