azi semnele timpului mă fac să mai sper,
într-o lume fără violențe, fără crime,
într-o viață mai bună în raiul prosper,
cu mari visuri împlinite, o mulțime.

acum mă spovedesc sub solar patrafir,
să îmi ierte cerul marea neputință,
să-mi dea speranța cu reflexe de safir,
să verse lumină în a mea conștiință.

beau iarăși paharul cu melancolie,
la urechea serii cântă un trist cobzar,
dorul mă mistuie aprins ca o făclie,
nu îmi dă liniște este tot mai bizar.

poemele iubirii adormite-s în carte,
bucuriile verii plecate sunt departe.