te-aș reîntâlni pe stradă într-o clipă de impas
al conștiinței /mi-aș zice
s-a dus și tinerețea lui a zburat peste capetele multor femei
ca o pasăre de pradă înfometată
te-aș privi cum privești un film într-o scenă-cheie:
a mai pus niște kilograme are și calviție
dar
tot el este tot ale sale sunt
săgețile care-i pleacă din ochi spre un piept vulnerabil
întotdeauna ai știut cum să pară că ții în echilibru
planeta
navetist fără cârje între tine și dumnezeul tău
îți legi singur cravata singur îți așezi costumele pe umerașe
pregătești mese festive torni elegant șampania în cupe
dar dragoste/ dragoste nu poți face singur
uite am gura plină de nisip însă când vorbesc
printre molecule zgrunțuroase vei găsi și grăunțe de aur
comoară pe care sunt sigură că o vei lista la bursa de zvonuri
că de ce am plecat din casele noastre fără ferestre
din orașele noastre fără parcuri unde
cineva a inventat anume pentru mine
asfixia mecanică
dacă te-aș reîntâlni
o vreme nu aș mai avea poftă de mâncare
m-aș împuțina cum se-mpuținează un bolnav în fază terminală
aș începe iar să te visez
pe urmă căutând un refugiu printre păpuși le-aș împărtăși
secretul cel mare
cum am devenit tânără într-un trup minuscul și bătrân
împachetând frumos aripile că nu se știe
nu se știe dacă și când mă chemi înapoi