deschid fereastra vieții
să intre timpul
ca o fantomă
cărând viitorul în
brațe
deschid brațele
să cuprind gândul îngălbenit
de toamnă ca o frunză
aproape moartă
puțin vie
deschid ochii clipei
și mă arunc în
vâltoarea ființei
peste umeri îmi alunecă
soarele
mă întind să ajung
la mâine
dar prezentul se sparge
și mă taie în mii
de fărâme.