aici nopțile au alt întuneric
liniștea nu e niciodată întreagă
se rupe în fâșii subțiri

țiuit metalic
un semnal strident care
insistă să fie auzit
o companie
pe care nu ai ales-o tu

pereții albi poartă în ei
o liniște spartă
pașii vin și pleacă
nu aduc mereu alinare

durerea are nume ascuțit
se strecoară pe vârfuri
să nu-i trezească amintirea

ai plecat din salonul 8
din nopțile cu pereți albi
cu bucuria
că nu te-au putut ține prizonieră