niciodată
nu mă ridic din mine
la oră fixă.

întotdeauna trec
prin același tufiș
în care mă plec
numai în locul
unde ți se oglindesc sânii.

tu, mireasa mea
și a lumii,
ocupată acum
cu împărțitul culorii tale
nevoiașilor —

zidul din spatele tău
nu mai are
niciun spațiu
neatins.

de aceea voi păși
îndată
către frigul meu,
ascultând muzica sânilor tăi —

muzica sânilor
care m-au alăptat,
muzica sânilor
care m-au crucificat,
muzica sânilor
care mi-au astupat gura
cu pietrele lor calde.

astăzi e nunta
sângelui meu,
mireaso —

privește-mi câinele
cum dă
neastâmpărat
din coadă.