Fluturi mii,
Cu aripi fin ascuțite,
Bisturie reci, otrăvite,
Cu seva dulce–amară
Din fructul căzut
Pe trunchiul înfrânt,
Își croiesc drum
Către suflet —
Muntele Sacru.

Dar piatra e tare,
Pădurea e deasă,
Vulturii aprigi
Își apără casa.
ÃŽn cercuri plutesc
Sub pieptul de nori,
Ce scapără fulgere
Și tună cu ploi.

Se dau lupte grele,
Câmpia e plină
De vulturi și fluturi
Răpuși fără milă.
Miroase a fier
Strivit de apus;
Se-aude ca lupii,
Ca noaptea se vede.

Din vârf de Olimp
Privește tăcută,
Purtată de vise,
O dulce făptură,
Cu inima strânsă.
De cade cetatea
Ajunge ruine,
Iar mândra stăpână
Rămâne o slugă.

Dar piatra e tare,
Pădurea e deasă,
Și vulturii aprigi
Își apără casa.