Vine toamna iarăși,

cu delir de frunze

și cu beteșuguri,

peste murii uzi.

Vine să îți soarbă

focul de pe buze;

vine și n-ai unde

să te mai ascunzi.



Vine! Toamna vine

ca o pețitoare

pentru frig și pentru

hăuri ruginii.

Vine ca un doliu,

ca o-ntunecare

pentru cel ce fi-vei

într-o bună zi.



Vine de niciunde

peste tâmple-o toamnă,

ca o despărțire

cu tristeți de fier.

Vine și, când dorul

înțelegi ce-nseamnă,

soarele se trage

într-un colț de cer.



Vine, vine-o toamnă

crudă și fecundă;

și de-ți torni cu râvnă

moartea în pahar,

ploile sunt scurte,

doar cât să-ți ascundă

lacrima de spaimă

că e toamnă iar.



Pentru tine, încă,

stând în turn de strajă,

mai există, totuși,

prin vârtej, un rost:

de visezi că toamna

asta e o vrajă

ce, în schimbul iernii-ți

dă 'napoi ce-ai fost.