Răsar din pântecul
maicii ca un dinte
care apasă în os.

Precum un nod
într-o ramură
ce va să îmbumbe.

ÃŽmi spun:
aÈ™ putea fi cer
sau un alt orizont
în care ieri
am intrat
și de unde
mi-aș dori să ies
și să cresc
în flăcări urcând.

Urmează mușcătura.
Urmează crăparea.
Urmează secunda.

O altă mișcare
din altă mișcare.

Privirea ce privește
fără să mă întrebe
dacă vreau
să fiu
ceea ce vede.

Cât adânc poate
crește
în lumina ce
din nașteri
apare?