a trecut destul timp de când mă gândesc
să mă ridic din mine
numaidecât s-a întrerupt curentul
atâta beznă s-a făcut în jur
încât nu mai văd absolut nimic
copacul pe care-l priveam din geam
și-a mutat rădăcinile în tălpile mele
acum sunt un arbore, cu vezica plină
a plouat cam mult zilele trecute
iar copacii aici nu prea sunt obișnuiți
cu atâta apă
de câteva decenii împart baia
și vociferările cu o femeie
care nu este mulțumită în ultima vreme
de culoarea mobilei din bucătărie
nici de igrasia din trupul meu
deși n-am vecini deasupra în afară
de creștet și de cer

acum câteva clipe s-a aprins lumina
copacul e tot acolo lângă geam
mobila de bucătărie are aceeași culoare
iar eu ușurat și cu țigara în mână
recit versuri despre nai, de Gibran