Când intri în starea de poezie
treci pragul realității
și
te lași cuprins de făptura somnului
care trăiește hrănindu-se cu vise.

Vise
ce izvorăsc
ca dintr-un pântec suferind
atât în ele cât și în cine le naște.

Făpturile poetice
care
visează că pot crea alte vise.

De aceea,
când intri în starea de poezie
intri,
de fapt,
într-un lung coridor de-a lungul căruia
treci,
ca printr-un trup de râu,
spre a te vărsa într-o altă gură
care așteaptă să rostească
sau
să rostuiască,
ca parte a unei alte mări
din care
să se nască
alte izvoare
ce vor curge în ape
pentru a hrăni alte mări
ce vor bea alte trupuri de râu.

Nori.