Poezia este ascunsă sub frunza uscată
Ce vântul a așternut-o peste altă frunză uscată
Unde în sine aștepta să devină umbră
A umbrei pe care a purtat-o
Când în ram era purtată.

Stă strânsă ca un gând înainte
De a fi gândit și care așteaptă să fie.

Este numai cineva care, întâmplător,
Întinde un fir, ca un păianjen, să prindă
Din îndepărtări ceea ce poate fi
Privit de ochii ce din tindă
Scrutează în orizont
Ca într-o frunză,
Mestecând,
O omidă.