Tristete albă

A nins aseară-n curtea mea
A nins mult, în neștire
Priveam la geam fulgii de nea
Plutind în adormire.

Priveam cu somnul împreună
Cum cerul își cernea durerea
Atât de pură și de bună
ÃŽn ochii mei, precum e mierea.

Plânge și astăzi cerul meu
Iar lacrimile-i sfinte
ÃŽmi umplu inima mereu
Și iar mi-aduc aminte...

În văzduh plutesc ușor
Fluturi de mătase
Și jos îmi aștern covor
De vise secetoase.

ÃŽn curtea mea de alb curat,
Zăpada parcă plânge
Desăvârșirea-i s-a-ntinat
Căzând un strop de sânge.

AÈ™ da orice pentru un vis,
Un vis visat, care se scaldă
În plânsul cerului deschis,
În sânge de zăpadă caldă.

E totul alb în jurul meu
E totul alb și rece
Și frigul mă apasă greu
Sunt singur în pustie

E trist și dansul fulgilor
Care plutesc mereu, mereu
Și-aduc melancolie...
Și-aduc plânsul de dor.
... nu vreau să mor...