M-au inchis in pumnul lor
toti zmeii
toate lighioanele
de-ntuneric
si-o povestea fara sfarsit...
Am murit acolo
in gaura spaimei
asa-mi soptesc peretii,
asa-mi sopteste asfaltul,
in fiecare dimineata,
covorul
zburatorul…
ma-ntreaba
copacul de la geam
daca mai stiu ce-nseamna a creste
din samburi de ingeri
trecutul meu mort
sprijinit ca o fecioara lesinata
pe timpul,
pe basmul de-acum,
si-un ultim viu
suspin
m-anunta inapoi!