dragul meu,

ți-am spus, o să am răbdare
vezi, stau cu mâinile întinse

încerc să țin în priviri echilibrul oglinzii
așteptarea ia uneori forma argintului

pe undeva prin centrul pământului plouă
n-am să știu niciodată cât întuneric ascund trupurile

cineva mă privește de-aproape
fiecare literă se desfășoară de la cer la pământ

urmele albe fără ecou au doliu străveziu
ferestrele sunt toate deschise, umbrele se depărtează de suflet

apele încremenesc la intrarea în gânduri
trec păsări scheletice cu răsăritul pe umeri

în rest nu e nimic
lutul portretelor nu mai răspunde

au murit toate culorile roz...