Contemplu trist în cimitirul gol
Zadarnic cum o rază de lumină
Coboară-ncet, încetișor
Și se face tot mai fină.

Și se-așează pe tablouri
De frunze care cad și ard
Și, parcă, mai presus de toate,
Sufletu-mi e un hazard.

Hazardul? Ah! Ce isterie de fum și de noroi,
De imagini pustiite de-al vieții sens și, mai apoi,
De sunete bizare pierdute-aiurea prin coclauri și prin văi
Căutând zadarnic un hotar ce-a apus demult din noi.

Degeaba zboară porumbeii
Când lupii toți îmi stau la pândă.
Unde ești, căldur-a verii,
De ce vor să mi te-ascundă?