iubito privesc în ochii tăi precaut
de parcă ar fi fîntînile sacre din Chichén Itzá
rostesc inepții coerente și mă mir uneori
nici un demiurg nu mai vine să ne despartă
pe motive de incompatibilitate sau ritual imperfect
nedumerirea mea cronică e doar un pretext (al miilea poate)
pentru a mă crede poet într-o altă dimensiune
încerc să salvez ultimele fecioare sortite zeilor și tu rîzi
ironizîndu-mi gusturile îndoielnice (la fecioare bineînțeles)
elucubrez la fel de inofensiv despre legătura dintre cutremure și erotism
iar copiii aleargă prin așternutul nostru coral
continent proaspăt născut din durerile nopții sau poate din amintirea ei
subit nu mai e nevoie de arheologia duminicilor insulare
mă devorezi cu apetitul tău matinal pentru improbabil
și pentru ideile mele despre vîrstele ascunse ale femeii
apoi nu te mai poți opri din rîs
îți caut contrariat privirea