Bubuie furtuna,
Una câte una
Frunzele răpite
Cad și rătăcesc:
Arborul suspină,
Însă nu se-nchină,
Înfruntând ispite
Pieptu-i bărbătesc!
Și la primăvară,
O verdeață iară
Mugurind îmbracă
Falnicul stejar;
Vântul urlă-geme,
Trunchiul nu se teme,
Foile când pleacă -
Altele răsar!
Arboru-i ideea,
Frunzele-s aceea
Ce-nviază țara
Și-o ridică sus:
Când furtuna muge
Și fricosul fuge,
Alții iau povara
Celor ce s-au dus!