Palatul cu sfinti care mint

Stapanul gonea pe un cal de argint,
Spre - mandru - palatul ce-n ceruri urcase -
- Stapane, luminile mintii te mint!
Noi n-avem nici hrana! Si n-avem nici case!

- Mai sus! striga el, biciuindu-si nervos
Si calul, si robii - Si mandru, palatul,
Avea temelie de carne si os,
Si slavei folos, aurea tot inaltul -

- Stapane, noi n-avem nici strai, nici mormant,
Adasta o clipa sa nastem in timpuri,
- Mai sus! striga el, si palatul in vant
Urca, haituind in hatis anotimpuri -

- Stapane, ni-e moartea palatul durat,
Si-n cer ne vom duce odata cu dansul,
- Mai sus! striga el, si palatul visat
Avea de-aur - moartea, si platina - plansul -

Si nu mai e nimeni. Doar rob, in palat,
Batranul, stapanul, ce-si vede in vise
Palatul mai mare, mai scump, mai inalt -
-Mai sus! striga el. Si ecoul se stinse.