Când a mâncat din interzisul pom,
Află că Dumnezeu făcu pe om.
Dar cred că bine zice socrul meu
Că omul l-a făcut pe Dumnezeu.

În Biblie-i cu îngerii poveste:
Că dintre oameni și-au luat neveste,
Iar din Sumer plăcuțele vorbesc
Că e clonat tot neamul omenesc.

Cu-atâtea "adevăruri" sunt confuz;
Că-s rudă cu maimuța - zău! - refuz!
Dar multe fapte, iată, dovedesc
Că omul nu-i specific pământesc.

E de import, din altă lume-adică,
Unde e el, natura-n jur o strică;
Înghite carne,fructe și legume
Și își supune tot ce e pe lume.

Din tot ce-i viu și mișcă în natură,
E singurul "spurcat" la băutură!
Și tot el își iubește soțioara
Și dimineața, și la prânz, și seara.

El numai râde, cântă și vorbește,
Cu mintea lui în toate iscodește,
Își construiește case și mașini,
Coboară în adânc, suie-nățimi.

Dar ce folos atâta minte multă,
Când legile naturii nu ascultă!
Și din instinct își caută părinții,
Spre cosmos înălțându-se ca sfinții.

Cine suntem? Unde ni-i obârșia?
Cuprinsă e de oameni Galaxia?
Sunt om și eu, un punct în Univers,
Cu-atâtea semne de-ntrebare-n vers!