Între vest și est
noaptea, în haine subțiri și murdare,
își mâna orele cu ochii închiși.
Îmi amintesc doar o lumină albă
măturându-ți urmele pașilor
și obosita felie de lună
lipită de sticla ferestrei.
Nici o adiere nu legăna zidurile
ci doar un miros de albastru-nchis
îmi lovea greu pleoapele mute.
Secată și-mpietrită
călcam în derivă, fără pânze,
cu inima nebună care mă ploua
până-n vârfuri de deget.

Te revăd
cu tâmpla fierbinte.
Cerul pătrat, ninsoarea de frunze.
Mi-e toamnă iar
și-mi este dor
de tine.