se împletesc rădăcinile coșmarului din luna otrăvită
pe buzele nopților cu chipul plâns venin din mușcătura șarpelui
doar azi mă mai dor visele cu ochii deschiși
mâine am să clipesc a moarte la capătul lumânărilor
aprinse în poarta pământului la picioarele păstrătorului de suflete
printre halate albe
unde se desfac aripi de înger și nu mai doare