Din foc ne ies raze de soare
La care ne-nchinăm,
Și când inima ne doare
De Dumnezeu uităm.

Mai apoi de viață suferim
Căci gândul nostru nu ne poartă
Din lumea ce-o trăim,
Spre a sufletului artă.

Arta ce n-o poți pătrunde
Decât în clipe de durere
Prin a valurilor unde,
Și doar când inima o cere.

Și la ceasul de apoi
Ne-nchinăm din nou la soare,
Dar lasi cum suntem noi
Uităm că lumea-i muritoare.