și dacă m-aș oglindi pe tăcute coastă în chipul peste care îmi ridic în fiecare noapte fără de umbră aripi ciuntite de nașteri și dacă luminile nu s-ar mai ține de ochi ci ne-am trezi cu ele ascunzându-și cioburile din care iarna s-a distrat făcând întuneric de lut poate ar fi tot ce aș mai rămâne în loc de povești
și dacă mi-ai frământa în fiecare dimineață una câte una amintirile până ce te-ai descoperi pe tine și-n ultima boabă de strugure mucegăită în via neculeasă de brumă poate serile am culege împreună tot lucrul bun de care n-am fi fost în stare pe brânci bâjbâind apele neîncepute-ale lumii
***
nu-mi plac întâmplările cu mincinoase urme mi se face a teamă mai ales culoarea pământului pe care călcăm prea apăsat am să iau dalta mâine am să iau lecții de olărit poate înlăuntrul sufletului meu e tot o daltă sau poate o ană cusută la gură dar îmi plac vindecările pe marginea drumului risipa de jar de nopți friguroase și haina târând haru-n țărâna pe unde tu ai trecut iar eu mi-aminteam numele tău înainte de prima și ultima naștere