Glasul cucuvelei îmi mângâie auzul
în nopțiile târzii de vară
O sticlă cu bere îmi mângâie degetele
bătucite de muncă și vreme
O țigară fumegă uitată pe scrumieră
de parcă spiritele nopții ar trage din când în când un fum
Iar Tu ai uitat că exist
De fiecare dată când îmi amintesc cine sunt
omor o parte din mine
Am declarat război castelului numit suflet
iar bombele aruncate de tunurile ancorate în vene
năruie încet încet camerele goale
Mi-am amanetat sentimentele
cerând în schimb uitare de sine
dar mi s-a răspuns că
"va veni mai târziu când vei ajunge
la curcubeul ce plutește deasupra castelului"
Până când voi uita voi continua să zbor