Incremeniti lângã bãtrânul tãrm
Fosilizãm secunda in tãrânã,
Ca-ntr-un ecou de valuri cenusii,
In care noaptea-i unicã stãpânã;

Topiti in vis, ne alungãm adânc
In linistea sãlbaticã si rece;
Nu mai simtim durerea biciuind
Crud, douã trupuri peste care trece;

Suntem egali in fata unui cer
Din care ne-am croit fecunde ape;
Pe tâmpla noastrã ard genuni fierbinti
Si ochii nostri plâng tot mai aproape.

13 decembrie 1992.