ÃŽn noi
E un cer mai adevărat decât cel de sus.
De sus, din când in când,
Cade câte o stea,
Care nu are ce căuta între celelalte.
Stelele, adunate într-un cor,
Cântă pe voci,
Cântă un imn al iubirii absolute.
De aceea
Perechile privesc noaptea cerul
Ascultând fericite imnul iubirii.
Din când in când,
O stea scoate un sunet fals.
Este alungată din cor
Și se prăbușește.
Atunci,
Trebuie să-ți pui în gând o dorință;
Pentru că altă stea,
Cu voce mai frumoasa,
Să-i ia locul primei.
Atunci imnul iubirii absolute reîncepe.
E mai frumos ca prima dată…
Dar altă stea va cânta fals
Și va cădea și ea.
Cerul este mincinos…
Niciodată corul nu va fi perfect
Niciodată corul nu va cânta iubirea perfectă.
Întotdeauna se va găsi un impostor,
O stea,
Care va strica iubirea cu sunetele-i false.

ÃŽn noi,
E un cer mai adevărat decât cel de sus.
Stelele din noi nu clipesc niciodata.
Sunt
Și vor fi mereu aprinse…
Vor cânta un imn minunat,
Într-un măreț crescendo.
Nici o stea nu-și va permite să cânte fals,
Fiindcă atunci se va stinge corul
Și odată cu el și noi,
Și va dispărea iubirea.
Alături de stele, vor cânta în noi
Și munții,
Și apele,
Și gânduri, sentimente, pasiuni,
Care nu există în jurul nostru.
Ne vom iubi în sunetele unei muzici
Care vine din noi,
Și se înalță odată cu noi.
Aceasta este iubirea absoluta…
Restul nu există, e numai minciună.


ÃŽn noi
E un cer mai adevărat decât cel de sus.


din "În noi e un cer mai adevărat"- Tel-Aviv-1984 (C).