Un tren

Un tren trecând prin casa mea
Zgomot asurzitor făcând
Și temelia zdruncinând
Mi-a luat gândirea, viața mea.

Unde-ai plecat, tu tren al sorții?
Te-ai dus cu ea, gândirea mea
Ai dat-o neștiinței viselor
Să doarmă-n bezna cea mai grea.

Ai cufundat-o adânc foarte
Dar să razbată nu va ști.
De ce-ai lăsat să piară-n vis
Cufărul meu cu vise vii?

Speranța tu mi-ai ars-o, scrum
Și cugetele îmi sunt sparte
Þi-au stat în cale și în drum
Iar tu le-ai adormit în vis

Tu tren, plecat-ai prea departe
Gândiri, simțiri ce mi le-ai luat
Vai, tren cu numele de vis
Treci peste mine împăcat.

Moartea nu e vis...

Ikmar