O frunză strivită-n picioare,
Se zbate, dar piere-n amurg.
Și plânge, căci nepăsarea o doare...
Pe solul tomnatic lacrimi îi curg.

Un strop de apa, grăbit, o apasă
Și-o-ngroapă de vie in cruntul pământ
Nimic din juru-i nu îi mai lasă,
Măcar o speranță într-un cuvânt.