M-am trezit într-o lume cu speranțe roșii
Mergând în cârje pe colina unui curcubeu expirat,
Deasupra, trecutul își devorează strămoșii,
Dedesubt, viitorul este aer sepulcral de prezent respirat.

Am pătruns într-o lume cu dureri negre
Legând buzele în copci să înăbușe cuvintele,
În piele se construiau forturile voinței să stea de veghe
Ca molecule ale luminii înfășurând în sânge mormintele.

M-am metamorfozat într-un prinț călare pe o eroare înstelată
Și alergam printre erori-oameni într-un tablou pictat în nuanță pastelată,
Prințul era Speranța, iar calul era rațiunea, din iluzii modelată.

Am alunecat într-un spațiu interzis luminii și iubirii
Populat cu legile întunericului și urii aplicate de zbirii
Infernului flagelând credința salvată în catedrala nemuririi.