De când alerg pe drumul ăsta lung,
Neodihnit, prin vise tâlcuite,
Străin, tot bat la porți zăgăzuite,
Dar îndoiala n-am cum s-o alung.

Pocalu-i gol, izvoarele coclite....
Ochiul, în sine, drămuie prelung;
Neînțelesul n-am cum să-l străpung
Și Valea-i năruită-ntre ispite...

Nu-s purgatorii gândurile aste!
În cine să mă-ncred și cui să spun
Pierdut că sunt în lumea de contraste?

Aș vrea să mă-nțeleg și să m-adun,
Dar timpul n-are vrere să adaste
Iar eu nu vreau cuiva să mă supun!


* Publicata in CONVORBIRI LITERARE -Iasi, Nr.1, 2005