agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ I know what you're thinking, father
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-08 | [This text should be read in romana] | Submited by Cosmin Dragomir O, vino cu bătrânul Khayyām, È™i vezi de-nvață ÃŽnÈ›elepciunea-i sfântă: È™tim că această viață E-un zbor înfrânt, iar restul atât e - o minciună. Corolele se-nvoaltă anume ca să-apună. Cereasca boltă pare o ceaÈ™că răsturnată. Sub ea-nÈ›elepÈ›ii temniÈ›i de teorii ocupă. Tu să imiÈ›i iubirea dintre ulcior È™i cupă, Ce sorb stând gură-n gură licoarea fermecată. Nu judeca pe nimeni, ci cată să-nÈ›elegi. Eu beau, dar aminteÈ™te-È›i că ai È™i tu păcate. De vrei s-ajungi la pace È™i seninătate, Apleacă-te asupra durerii lumii-ntregi. Cel ce-a cules în viață al CunoÈ™tinÈ›ei Măr, Pe-adevărata Cale purta-va paÈ™ii săi. Numai acela È™tie că azi e ca È™i ieri Și mâini va fi asemeni cu Ziua cea Dintăi. Un vânt de miazănoapte a vestejit azi floarea Pe care o cântase în zori privighetoarea. N-o plânge însă. Roza se va-nnoi mereu, ÃŽn timp ce noi dormi-vom în țărnă somnul greu. La vremea primăverii pe margini de alee Cu bunii tăi prieteni È™i-o fată cum e crinul... AduceÈ›i-mi o cupă! Cei care-n zori beau vinul Nu È›in de sinagogă, de templu sau moschee. Răsplata cuvenită iar n-a venit. ZâmbeÈ™te! Să crezi că-un lucru poate fi altfel, nebunie-i. Căci totu-i scris în cartea pe care-o răsfoieÈ™te La întâmplare vântul uituc al veÈ™niciei. Nu am cerut să fiu. Mă străduiesc Să trec fără uimire sau mânie. Plecând, nu-ntreb pe nimeni dacă È™tie Ce-a fost popasul straniu pământesc. Natura cu-ale sale stihii È™i elemente, Sofismul È™i-adevărul - îmi sunt indiferente. Dă-mi vin È™i-atinge harfa cu modulaÈ›ii moi Asemeni cu-ale brizei ce trece ca È™i noi... A stelelor rotire care-nconjoarâ firea Provoacă ameÈ›eală la cei din valea lunii. Khayyām, È›ine-te bine de firu-nÈ›elepciunii, Pe când în jur dansează din veac nemărginirea. ÃŽn para aurorii înalță cupa plină Cu vinul ca laleaua! O altă cupă-nchină lubitei ce-È›i surâde. Pe-aprinsele ei buze Să sorbi adânc căci mâine vei fi un pumn de spuze... Nu poÈ›i aprinde marea, nici omul să-l convingi Că fericirea multă adeseori înÈ™ală. Căci cupa care-i plină, uÈ™or chiar de-o atingi, Se varsă. Dar intactă rămâne cupa goală. AÈ™ vrea să-È›i spun o taină omisă din Scripturi: Din tină de mâhnire e omul încropit. Adună-aici o vreme ceva fărâmituri Și-pleacă apoi cu grabă în neantul nesfârÈ™it. Când zorii strălucire pe sânii Terei varsă, la cupa È™i goleÈ™te-o! Dă-È›i lacrima pe-un cânt, Căci zori mereu veni-vor spre noi cu faÈ›a-ntoarsă, Când noi vom fi cu faÈ›a întoarsă spre pământ. Nu fii mâhnit că lumea-i perfidă È™i nedreaptă. Nu-È›i aminti È™i astăzi de cei ce nu mai sunt. O fată ca o roză È™i cupa te aÈ™teaptă Surâzătoare. ViaÈ›a nu È›i-o zvârli în vânt. De-a lumii nedreptate cât timp roÈ™i-vom oare? Cât timp vom arde-n focul acestei lumi stupide? Ridică-te È™i-alungă chemările-i perfide Și să serbăm parfumul È™i-a vinului culoare! Plângea un strop de apă: "Sunt despărÈ›it de Mare!" Zâmbi atuncea Marea: "Noi suntem totul. Oare Supremul zeu nu-i unda? DeÈ™i suntem departe, Un punct ce nu se vede abia de ne desparte." ÃŽmi deghizez tristeÈ›ea, căci pasărea rănită Se-ascunde ca să moară. Vin! Și să spunem glume! Vin, trandafiri È™i cântec! Și tu aici, anume, Cu-a ta indiferență, frumoasa mea iubită! De vrei s-atingi sublima singurătate-a serii Și-a stelelor înalte, desparte-te de toate: Prieteni È™i iubite. Nici lacrimă durerii Străine să nu dărui, nici zâmbete-nÈ™elate. Zădarnic cercetasem È™i cărÈ›i È™i înÈ›elepÈ›i Și-am întrebat la urmă È™i cupa: "Ce va fi Când am să plec din lume?" Ea gura își lipi De-a mea: "Bea vin! Din moarte n-o să te mai deÈ™tepÈ›i." Acestei lumi nedrepte să nu-i dai viaÈ›a ta. Nu-È›i aminti durerea ce-a fost È™i ce-o să vie. Lângă o zână albă cu sâni de iasomie Ascunde-te de lume cu-o cupă-alăturea. Dacă eÈ™ti beat, Khayyām, fii fericit. Și dacă lubita te alintă, fii iarăși fericit. lar când visezi că nu eÈ™ti, zâmbeÈ™te mulÈ›umit, Căci moartea e neantul pe veÈ™nicia-ntreagă. Tu te hrăneÈ™ti cu fumul sărac din vatra lumii. Cât o să-È›i chinui mintea cu-a fi È™i a nu fi? Nu-È›i irosi câștigul de fiecare zi Cârpind la zdreanÈ›a vieÈ›ii pe care-ai s-o dai humii. Mâini vom pleca, prieteni. De ce să ne lipsim De vinul roÈ™u È™i-o fată cu chip de serafim? Câți au murit cu gândul că lumea e eternă? Când n-oi mai fi, ce-mi pasă de-i veche sau modernă? Cât timp au să te-nÈ™ele parfumuri È™i culori? Ce-i rău, ce-i bine - Cartea pe cei naivi înveÈ›i-i. De-ai fi tu chiar izvorul Zemzem, chiar apa vieÈ›ii, Tot în pământ la urmă tăcut ai să cobori. Ferice-acel ce-n lume străin È™i liber trece, Fără să creadă-n secte È™i în porunci divine. Ca vulturul se-nalță spre cer, È™i nu petrece Ca bufniÈ›ele printre tenebre È™i ruine. Să beau È™i să mă bucur - aceasta-i partea mea. IndiferenÈ›i mi-s zeii È™i orice erezie. De-ntreb mireasa lumii: "Ce dotă mi-aduci mie?" Ea-mi spune: "A mea dotă e bucuria ta." UrzeÈ™te lumea, Doamne, din nou sub ochii mei, Să-È›i spun cum s-o faci altfel. Și-apoi te-aÈ™ mai ruga Să-mi dai o altă viață. Sau - mai curând - de vrei, Ai milă È™i mă È™terge pe veci din Cartea ta. ÃŽnchide Coranul È™i liber gândeÈ™te Și liber la toate în jur să priveÈ™ti. Dă totul È™i iartă oricui te răneÈ™te Și-ascunde-te-n taină când vrei să zâmbeÈ™ti. Tu, ce eÈ™ti rezumatul CreaÈ›iei întregi, Nu mai cerca din pierderi câștigul să-l alegi. la cupa grea din mâna paharnicului vieÈ›ii. Uita-vei È™i-astă lume È™i cea din È›ara ceÈ›ii. Nu cheltui-n tristeÈ›e părelnica ta zi! Pe drumul nedreptății să-È›i fie calea dreaptă. Și pentru că la capăt neantul ne aÈ™teaptă, ÃŽnchipuie-È›i că nu eÈ™ti - È™i liber ai să fii. Sloboade-mă Părinte, de-un calcul fără capăt. Cu minusuri È™i plusuri. Vreau ca să ies din mine. Un sclav sunt câtă vreme cunosc ce-i rău, ce-i bine. Dar vinul libertatea mă face să-mi recapăt. Când laÈ™i ca a ta frunte la idoli să se-nchine, Tu ieÈ™i din tine însuÈ›i ca să te-ntorci în tine. Când sorbi o-nghiÈ›itură din vinul roz în spume, Tu te desparÈ›i de tine È™i te desparÈ›i de lume. Azi ce-am să fac? Voi merge la umbră c-un ulcior? Voi medita? Voi scrie? - O pasăre-a trecut Și-acum se pierde beată în cerul arzător. Ca dânsa m-aÈ™ vrea liber, - sus - în necunoscut. De-aÈ™i fi cu zeii-asemeni, aÈ™ arde-ntreaga lume Și-aÈ™ face-o alta-n care Adam - eliberat -, Să poată lesne-atinge tot ce-un om a visat Și fiecârui lucru să-i dea nou sens È™i nume. EÈ™ti trist? Adu-È›i aminte că-n jur atâția sufăr. Și că dureri mai grele în univers pot fi. Alege-È›i o femeie cu sânii albi, de nufăr. Să n-o iubeÈ™ti. Nici dânsa să nu poată iubi. Cel care nu refuză tot ce-l momeÈ™te-n jur Un sclav e al dorinÈ›ii È™i-o victimă-a durerii. Tu sufletul păstrează-l mereu desprins È™i pur. Să nu cazi în capcana amară a plăcerii. ÃŽnÈ›elepciunea-n viață-i deplina renunÈ›are La orice lucru. Altfel, amar te vei căi. Doar rupt de orice grijă înseninat vei fi. Afar' de asta totul e chin È™i tulburare. Un joc de artificii e lumea: umbre vane. ÃŽnneacă-le în cupă păstrându-È›i mintea trează. Și izbăvit eÈ™ti astfel de-aceste vagi icoane Și gândul imposibil ce zilnic te-asaltează. Există două lucruri la baza înÈ›elepciunii Și două revelaÈ›ii deschise-s pentru unii: Să nu te-nfrupÈ›i din toate ce se numesc mâncare Și să te È›ii departe de tot ce viu îți pare. ÃŽÈ›i place să sorbi cupa cu buze rubinii. ÃŽÈ›i place să sorbi viersul de harfă È™i de flaut. Dar astea sunt deÈ™arte. Căci dacă n-am să caut Să mă desprind de toate - nimica nu voi fi. ÃŽn vin o moarte afli. Ci-n cupă o magie-i, Căci neantul-acesta naÈ™te o ramură-a veciei Mă reînvie suflul lui Dumnezeu pe cruce Și moartea cea carnală în hău de mine fuge. O, inimă, te doare popasul pe pământ. Aruncă de pe suflet al lutului vestmânt. Și-astfel, desprins de tină, în sfântă curăție, Spre ceru-nalt să-È›i afli È™i sens È™i bucurie. Eu vinu-l sorb nu pentru o mulÈ›umire strâmtă, Nu beau pentru refuzul vreunui dumnezeu, Nici pentru ca să tulbur morala cea mai sfântă. - Ci, bând - respir o clipă, ieÈ™ind din strâmtul eu. CondiÈ›ia umană cu greua-i umilire Dizolv-o în delirul beÈ›iei. MântuiÈ›i Vom fi astfel - È™i-n ceruri, de trupuri despărÈ›iÈ›i, Plutim desprinÈ™i dincolo de orice-ngrădire. La cei răi nu-mi voi spune, nici celor buni secretul. A gândului esență în verb săracă-ar fi. Eu văd un loc mirific, dar nimănui nu-ncredu-l, O taină am pe care n-o pot dezvălui. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy