[orar:
primul vers – ultimul client
(închideți portiera atent
nu are
balamale)]

de ce m-aÈ™ mai teme
de-acum
liniile palmelor mele se unesc într-o dreaptă
nu îmi mai sunt copilul de ieri
nu îmi sunt nici tată
ci numai inima se strânge peste lucruri
ca pielea pe o tobă străveche
poate auzul mi-a crescut în ureche
claxonându-mă

mă gândesc la viață ca la capacele de fontă
pe care puradeii iadului
le-au furat
și sângele s-a scurs la canal
îmi rup roțile mașinăriei
pe întuneric
abia mai găsesc un cal să îmi duc trupul
la fiare vechi
sunt într-un așa hal
încât voi fi dat la schimb pe patru leviere

numai bordul cu ceasurile lui holbate
a rămas azvârlit
pe calea ferată a păsărilor care trec
la fel de regulat
ca un tren
evident românesc
acele scriu în continuare kilometru
după kilometru
cu aceeași viteză în care iubesc

vitezoman am fost! aÈ™ fi putut
da cu tifla
oricărui pilot de formula 1
dar nu m-a prins din urmă nici unul
să mi-l fac idol

am trecut
disprețuitor pe lângă osteniții
așteptând la ocazie
am trecut prin bălțile firii
cum ar trece prin casele rudelor
infractorilor o razie
stropind cu noroi suflete nevinovate

ca un cartofor sigur de sine
am mizat
viața întreagă pe o singură carte
a fost excitant
nu îmi pare rău
dar
am pierdut
întotdeauna altcineva are o carte mai mare
și numele îți ajunge
semn de-mprumut
regulilor de circulație

mi-ați văzut cumva pantofii mei de zebră
dezmembrată