Pe cer aleargă rătăciți,
Vreo câțiva nori, mai peticiți.
Privesc în jos către pământ,
Și unul scapă un cuvânt:

- Acum părem puțini, firavi,
Dar nu e mult și vom fi bravi.
La locul nostru din tării
Ne pregătim de bătălii.

Arma lui albă, orice nor
Va arunca de sus, din zbor
Omătul să acopere
Pământul ce descopere

Covoarele de frunze moarte
De pe aleile deșarte.
Livezi și câmpuri, casele,
Cătunele, orașele.

Ca o centură peste zare,
Ce doar va iriza în soare.
Sub strălucirea lui bălană,
Se va topi apoi în hrană.

..............
Atât mai zise norul mic,
Căci vântu-l mai purtă un pic
Spre casa din albastrul cer,
Pe el, războinic efemer.