imaginează-ți cum plec într-o amintire în alb
port în jurul gleznelor culorile pe rând
până la prima poartă de jad
în orașul acela nu se mai doarme
văd încremenite câteva bufnițe
copiii nu mai au plânsul în buzunare
bătrânii au rămas nestingheriți de moarte


îmi deschideau ferestrele câțiva anticari
făceau semn să cumpăr adevăruri bine păstrate
atingeam la-ntâmplare întâi o frumusețe în ramă
lângă ea mă privea sinceritatea cu ochii violeți
pe o masă rotundă sculptată-n mesteacăn
iubirea era o tablă de șah cu piesele-argintate


anticarul își lustruia ochelarii privindu-mă fix
aștepta să îi cumpăr primul adevăr neexpus
să-l întreb măcar din ce perioadă datează
din ce material este făcut și de unde provine
eu tăceam încruntată printre falsuri dintotdeauna
și nu aveam nici un ban de irosit pentru ziua de ieri


am plecat fără să întreb dacă în acest oraș
te mai poți întoarce uneori ca-ntr-un timp al tău
derulând o peliculă a memoriei din care lipsesc
primele și ultimele cadre și nu se vede niciodată
cine a jucat în rolul călăuzei măcar o viață