Am poposit la malul tău,
bătând albastru-n piept de flori.
Bătând...
am obsit
și m-am plecat ca un copil
plângând.

Daca mă plec întâia oară
nu știu.
Sau, poate...am uitat.
Și mă privesc în malul tău de piatră
ca-n cer însângerat.

Te știu privind și așteptând.
Cuvântu-mi se zbătea
să îți vorbească
printre scântei de lacrimi întrebând.

Dar,
în căutarea-mi nebunească
am greșit
și m-am întors
de unde am pornit
și-am poposit la malul tău...