pe tăișiul adânc al spadei
desenez rostogolirea
mâinilor mele
ca niște cuțite
ce mistuie în jurul lor
tăceri zimțate

departe
umbra tronului pătrunde
în piatră
și câteva toamne dispar
pentru eternitate

aproape
noi ne jucăm cu sentimente
și spini otrăviți
ne caută vena

de-atâta durere
trandafirul mi se leapădă moale
moartea-l îndulce
și somnul îl ucide

și-n loc de aplauze
din ochi îmi răsare un ghimpe.