caietul meu s-a săturat de mine
încearcă să fugă
din cârciumi din cimitire din parcuri –
un’ te duci singur descreieratule cine
strig la el
crezi tu că te mai vrea
dezvirginat ideatic

ridică din umerii cartonați a tăcere
nimic de spus
n-a mai rămas între noi
își răsucește propria viață
albe țigări de foi
și se trage în piept cu voluptate

o stea îi face cu ochiul probabil
e vremea
când celuloza se îndrăgostește nu știe
că literele nu sunt tutun
sunt cancer
și pieptul îi e plin de nimic

de fiecare dată mă ridic și îl las
de plictiseală
să mă ajungă din urmă cu vorba

hai acasă… nu merg
la noapte mă înșeli cu tastatura