Mircea
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Răstriștea ce ne-mpăcată d-atâți ani ne-a alungat,
Aceeași ne și unește și ne leagă ne-ncetat,
Soarta armelor zâmbește acestui, comun vrăjmaș
Ș-atâția aprinde-ntr-însul acel nesațiu trufaș:
Să ne propuie pace cu un chip defăimător,
Sol spre-aceasta ne trimite însuși p-acel vânzător,
Pe Dan, ce setea domniei, setea de a guverna
Îl făcu să-și vânză cuget, Dumnezeu și legea sa.
Spre-aceasta chemai boierii către un sfat de război.
Însă mai nainte, cneaze, sfatul tău însuși îl voi.
Legea, politica stare, rudenia dintre noi
Leagă-ale noastre foloase, fericiri, cum și nevoi.
Eu voiesc a ta părere.
Lazar
Părerea mea o poți ști...
Vezi cine este vrăjmașul, și gândește cum pot fi:
Prădătorul țării mele, ucigaș tatălui meu,
Gonitorul casei noastre, gonitor de Dumnezeu,
Răpitor al sorii mele, de altare destructor,
Păgân vărsător de sânge, al lumii pustiitor.
Condițiile-i sunt lege și protecția lui, jug.
Iar pacea... o preparare de nelegiuiri ce-i fug.
Încă văz rana fatală a tatălui meu jertfit,
Înc-auz țipăt de sânge norodului îngrozit;
Orașele-mi în vâlvoare încă le văz a luci,
Câmpul încă-ncheagă sânge ce nu-l poate înghiți.
Și a sori-mei rușine în lanțul lui a o ști?...
Și răzbunarea mă-mpinge și pe dâns-a o jertfi.
S-o știu moartă e un balsam l-al meu suflet sfâșiat.
Nu, Doamne, cu hotărâre, între noi nu e tractat.
Voi să zbor cu moartea-n mână prin mijlocul celor morți,
Să văd tabăra-i aprinsă d-ale răzbunării torți;
Ardă și-nsăși a mea țară, piară tot norodul meu,
Ca un strigoi după dânșii, răzbunând, să rămân eu,
Să omor pe ucigașul și iarăși să-l mai omor,
Să-l sugrum, să-l sparg, să-l sfâșii, de răzbunare să mor.