Mă fulgeră în sânge ca o rană
Sfințenia zăpezii peste noi
Și vreau să vă declar în prag de iarnă
Că mi-e la fel de drag și dor de voi.

Nu mă străbate vreo apoteoză
Nici nu mă-nșel că albul ar fi gri
Zâmbesc în viață tot la fel ca-n poză
Și încă, mai am loc printre copii.

Știu, am o latură puțin ciudată
Care nu place unora din voi
Ce mă vedeți, pesemne, aruncată
În vreun prostesc și inutil război.

La mine ceasul e un pic în urmă
La mine pașii sunt mai mult prin munți
De-aceea am ieșit un pic din turmă
Să nu fiu cută peste-a voastre frunți.

În lumea mea, de tot îmi este bine
Îl simt pe Dumnezeu aici stăpân
Să n-aveți nici o grijă despre mine
În munții mei, aici am să rămân.