Mi s-a spus cândva... să nu mai plâng
Și mi s-au arătat oameni de rând,
Care trăiesc greu pe pământ, dar li se pare firesc,
Care-și feresc privirea de tot ce le arată firea.

Și mi s-a spus, să-nvăț privirea soarelui,
Care privește pe pământ dăruindu-i ce-are el mai sfânt,
Care-ncălzește orice om și nu se-ascunde de vreun pom.
Ce dăruiește tot ce are fără nimic în schimb să ceară.

Și mi s-a spus... să fiu precum o stea,
Ce radiază cerul cu lumina sa, primind și dăruind.
Căci luminată este de-alte stele, puternice și ele.
Ce primesc să dau mai departe, urmașilor mei de aproape.

Și mi s-a spus... privește și furnica.
De dimineață până seara ea nu cunoaște frica.
Peste tot ea umblă și hrană adună,
Neținând seama de oboseală ori de umbră.

Mi s-a spus cândva... privește înăltimea cerului.
Vezi puterea și înțelepciunea sa de mii de ani.
Așa să fii și tu, să lupti pentru ce vrei să ai
Să ai voință și putere și capul sus să-l ai.